VENINUL DIN VERDE

 

Sub cerul greu, un giulgiu de cenușă,

Coboară ploaia, rece și tăcută,

Ea bate-n geam ca o străină ușă

Și curmă viața-n seva ei brută.

 

Iar verdele ce arde-n mii de suliți,

Sub apa crudă pare-un rug stins,

Prin parcuri goale și prin negre uliți,

E doar un vis de mlaștină cuprins.

 

Cerul se crapă-n răni de purpură rece,

Un soare bolnav apune între spini,

Lumina, ca sângele, lent se mai trece

Prin trupul de gheață al albei grădini.

 

Pământul e mut sub crusta de sticlă,

Izvorul e-un ochi închis sub polei,

Iar primăvara, o umbră firavă și mică,

Se pierde în noaptea cu gust de clei.

 

Pe bolta neagră, un craniu de argint

Rânjește palid peste câmpul sublim 

Lumina lui e-un giulgiu de alint

Ce poartă pașii spre-un ultim festin.

 

Sub maiul crud, lucind ca un mormânt,

Petale albe par fluturi risipiți,

Nu mai e floare, nici urmă de vânt,

Ci doar scheleți de arbori, împietriți.

 

Din neguri vinete se nasc zorii grei,

O lumină bolnavă pe lume s-a scurs,

Iar roua ce tremură-n ochii mei

E veninul ce-n venele serii a curs.

 

Pe frunza ce moare în verdele crud,

Otrava sclipește în picuri de fier,

Tot maiul e-un strigăt pierdut și surd

Sub tălpile reci ale unui alt cer.


Категория: Исповедальные стихи

Все стихи автора: Alex Black poezii.online VENINUL DIN VERDE

Дата публикации: 10 мая

Добавлено в избранное: 10

Timp de citire: ~3 min.

Просмотры: 803

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

VIITURA OARBĂ

Fulgerul spintecă cerul, urlă lupii-n mărăcini,

Am hrănit cu pieptul gol o iubire de ciulini.

Grindina zdrobește pietre, cum mi-ai rupt inima-n piept,

Sub potopul de cenușă nici un răsărit n-aștept.

 

Râuri tulburi de otravă mușcă malul de pământ,

Te-am iubit ca o furtună, m-ai lăsat urlând în vânt.

Codrul negru se usucă, rădăcinile au ars,

Din potopul de iluzii doar noroiul a rămas.

 

Mușcă viitura oarbă din trecutul îngropat,

Un cutremur de tristețe peste suflet s-a lăsat.

Liniștea e o capcană, cerul e un zid de scrum,

Se dezlănțuie furtuna si nu știu cum s-o îndur.

Еще ...

ECLIPSĂ DE BETON

Timpul se scurge ca uleiul pe străzi 

Intre blocuri ce par niste dinți de granit,

Suntem cifre pierdute în lungi repetiții

Într-un oras ce-a uitat să fie locuit.

 

E neagră secunda ce cade din ceas 

Ca o picătură de smoală pe mână

Niciun ecou din noi n-a rămas, 

Doar tăcerea e peste tot să stăpână.

 

Metroul înghite umbre grăbite 

Spre gări ce nu duc nicăieri, de fapt 

Sunt orele reci, de ciment mestecate

Într-un prezent ce ne tine captivi sub asfalt.

 

Si-n vârful antenelor, noaptea se-asază 

Ca o pasăre grea, cu aripi de plumb 

În timp ce orasul, de fier, delirează 

Visând un sfârşit într-un negru profund.

Еще ...

IUNIE PUTRED

Iunie a venit cu dinți de fier,

O vară moartă într-un colț de cer.

Lumina ei e un cuțit fierbinte,

Ce sapă-n gropi și-n vechi morminte.

 

Trandafirii sângerează pe alei,

Sunt verzi doar umbrele din ochii tăi.

Căldura-i grea, un giulgiu de praf,

Peste un vis distrus de-un paragraf.

 

Nopțile lungi aduc un frig bizar,

Secunda geme, stinsă pe altar.

Iunie e doar un zâmbet crud, mascat,

Al unui an ce s-a sinucis, treptat.

Еще ...

EXIL IN NEANT

E timpul un abis ce suge pe tăcute, 

O fiară nevăzută cu pasii de pământ

Ce devorează clipele pierdute

Lăsând în urmă doar ecoul unui vânt.

 

Nu suntem decât umbre pe zidul de cenuşă,

lar soarele e-o rană ce apune-n mări de plumb,

Destinul trage-n spate o ruginită uşă

Lăsând în urmă doar un gol surd si mut.

 

Clepsidra s-a umplut cu oasele din vise

Nisipul e tăcere mắcinată de-un blestem,

lar timpul închide porţile ce-au fost deschise,

Spre marele Nimic, pe care toţi îl tem.

Еще ...

ORIZONT DE SMOALĂ

În umbra deasă a gândului ce tace,

S-a stins și ultima fărâmă de noroc,

Pământul rece, fără pic de pace,

E doar un rug uscat, lipsit de foc.

 

Cerneala nopții curge prin artere,

Sufocă dorul care-a obosit,

Iar timpul, mut, în grele emisfere,

Măsoară doar ce n-a mai înflorit.

 

Suntem ecouri stinse-ntr-o fântână,

Scrisori arse de-un vânt necruțător,

Și tot ce strângem astăzi în tărână

E doar absența unui viitor.

Еще ...

CERNEALĂ ȘI PLUMB

E negru orasul, e negru si cerul, 

Un corb s-a oprit pe un braț de metal, 

Sub pasii greoi a-ngheţat efemerul 

În ritm de fanfară si mars funeral.

 

Cerneala se scurge pe ziduri murdare 

O ploaie de smoală ne spală de vii. 

Sunt portile-nchise a condamnare 

Doar ecoul suflă în odăi reci si gri.

 

lar gândul e-un sicriu de cărbune încins, 

În care dorinte s-au ars până-n scrum, 

Lumina e-un vis ce demult s-a desprins,

Lăsând doar tăcere si umbre pe drum.

 

O singură pată de alb mai tresare - 

Un crâncen bilet pe o masă de lemn, 

Dar negrul-l înghite cu nepăsare, 

Ca ultimul gest, ca un ultim semn

Еще ...

Стихи из этой категории

De-aș putea

De-aș putea da timpul înapoi,

Să repar greșeala făcută în trecut,

Aș șterge și păcatul cel mai greoi

Ce l-am pus eu însumi pe-al meu trup.

 

De-aș putea schimba pașii ce i-am lăsat

Pe cărarea care mă ducea în gol,

Aș schimba macazul și-aș lua de la început,

Să încep de la zero fără ocol.

 

De-aș putea preface-n flăcări scrumul

Și să-nvăț să iert pe cei ce m-au rănit,

Căci oricine greșește în viața asta scurtă,

Privind la ce-a fost și ce a devenit.

 

De-aș putea aduce în vechiul prag

Pe cei dragi plecați mult prea devreme,

I-aș strânge la piept cu atâta drag,

S-alung din casă orice teamă, din orice vreme.

 

De-aș putea opri o clipă timpul

Să nu treacă grabnic și nedrept,

Aș lăsa iubirea să dea impulsul

Și liniștea să se așeze-n piept.

 

De-aș putea... dar timpul e un munte

Ce nu se clintește-n fața mea,

Așa că merg înainte, fără să privesc pe punte,

Primesc tot ce-a fost... vrea inima, ori nu vrea.

Еще ...

Nici măcar o dată

În ochi
Am niște cripte
În suflet
Eterne dorințe
Și stau toate ascunse
De soare nepătrunse
Le țin doar pentru mine
Și nimeni nu le caută
Nimeni nu știe că există

 

În inimă
E o teamă
În gând
Stă o tristețe
Că până la final
Final de film, de tot
Un suflet pe această lume
Nu o să descopere
Cine-am fost vreodată

Еще ...

ECOURI DE SCRUM

Te-ai stins în zeci de umbre, rătăcind prin vene

Lăsând în urmă doar un scrum de dor și fier,

Iar eu îți beau absența, grea, prin pleoape leneșe,

Când cerul se prăbușește, negru și stingher.

 

Nu mai aștept apusul să-mi aducă urmă,

Sunt doar un templu vechi de ziduri și blestem,

În carnea mea, tăcerea ta urlă și nu se curmă,

Sunt doar ecoul surd... al pașilor ce pier.

Еще ...

Satanism sau Agonie

Noaptea întunecată, stelele lucioase,

Luna de la nămeții fură o culoare.

Ah! ce plagiată-i luna asta… Schimb tema,

Căci ea nu-i tare importantă, precum stema

Țării care are sorginte cea latină.

Gândul este ca o nălucă cristalină,

Ce mă frământă, chinuie cu o cruzime.

Parc-mă aflu în nemărginită pustie,

Fără viață, fără moarte, fără mirare…

Însă chinul lui satan este mare, mare.

Numai să-l crezi și, îndată, apare lumea,

Și nu așa, dar sosești, ca Fiul, în culmea

Munții gata să-o iei, orgolios, în palma.

Dar care e sensul, dacă nu ești de-a valma

Cu sacru, cu fericire a tot ce este?

Bine-a spus că atracție este o viespe,

Dar armonie este lumina luminii…

Trebuie, cândva, de gustat sucul iubirii.

 

Tu crezi că spun ceva fantastic, metaforic?

Că mărturisirea este de la android?

Este cea mai demonică afirmație,

De când pășesc pe acest pământ c-o grație

De dragoste sufletească cu păcatele.

Sigur, asta este un fleac, cum spun mamele.

 

Dar nu-i despre asta. Deci, eu am fost satanist.

Poate să fie distins cu gândul anarhist.

Ea a propus răscoală, sacrificând trupul,

Pe când El dăruiește viața, nu amurgul.

Vioara amară răsună pretutindeni,

Cu ecoul ca să vuie în orice clipe

Că El, Luceafărul, vine să ne conducă

Spre-un castel părăsit, de cruce să ne rupă.

Să dea omenirii condițiile serbeze

Ca pe urmă să fim găsiți sub o lespede.

Nimenea nu a plecat, toți erau îndrumați

În spațiul sacru, primind chiar un suflet curat,

Unde sunt îmbălsămate multe florile.

Însă eu observam, cum creșteau ororile

Satanei, când eram aplecat și subjugat

Brusc, fără a-mi simți firea și cugetul cel fad.

Glasul infernului, unde mă topesc complet,

M-a chemat ca pe un câine, iar nu ca pe-un poet.

 

Ceasul este stricat și nu știu cât a trecut,

Aici nu se înțelege, îi negru și destul.

Fețele străine, demonice ca-n coșmar,

În peisajul exotic și cumplit de amar.

Vocile negre pătrund în izvorul nopții

Și-l fac mai înfiorător decât ziua morții.

Steaua s-a adăpostit în culmea totului,

Potrivnic, care nu știe gustul amorului,

Este lăudat ca și cum ar fi un zeu,

Sunt aplecate capele, parcă-i un matineu.

Cântarea, plânsul și rugă… Ah! ce îi groaznic,

Că eu sunt prigonit din orașul botanic,

Unde se dă cu uleiul pentru viața bună

Și pentru moartea care nu va fi crudă.

Observ ochii lui avizi c-o asprime adâncă,

Gata să-mi sugrume sufletul cu o mână

Și inima mea să se dispară din calea.

Când se va sfârși războiul și să văd zarea,

Care mă așteaptă s-o cuprind fără brațe,

S-o sărut fără buzele? Zilele faste

Vor veni cu zurgălăi din pustiul cel cumplit

După un veac pe drumul stricat, fiind ofiliți?

"Niciodată!" - așa mi-a răspuns Luceafărul.

Acest ciclu nu va fi îndulcit cu zahărul.

Uroborus este iminent, mă voi arde

Până când nu va veni El, a mea salvare…

 

Tu, care-ai simțit focul în venele tale,

Înfiorat de-un gând că va fi o repetare,

Ia-ți o spadă ascuțită care-i o cruce

Sfințită. Și la victorie te va duce

Dumnezeu, că el nu te va lăsa otrăvit.

Vei fi lecuit și vei fi bine înstărit

Cu harul, cu lumina și cu speranța

De-a trăi deplin îmbrățișând-o pe mama.

Și să ții minte zicala unui individ,

Care a perceput totul, având un delir:

"O armonie este lumina luminii…"

Trebuie, cândva, de gustat sucul iubirii.

Еще ...

Pact cu mine,

 

Într-o liniște profundă,

Din adâncuri se înalță, 

A mea umbră ca un fum,

Ce nu e chiar fioroasă.

 

Față in față cu lumina,

Ce din interoru-mi iese,

Parca vrea sa o inghită,

Și în ea sa se reverse.

 

Dar lumina mea cea calmă,

Prin a sa înțelepciune,

Nici un gând că dă să piară,

In umbra ce-i aparține..

 

Stau privindu-se in față,

Una emană iubire,

Cealalta-i plina de ură,

Și exclamă doar furie.

 

Umbra cea cei înțeleaptă,

Când incepe a rosti,

Liniștea acaparează ,

Prin ce-nseamna a iubi.

 

Umbra mea cea luminata, 

Îi vorbește calm și ferm,  

Mai trecut prin al tău iad,

Am trecut teste de lei...

 

Sunt umilă doar iubirii,

M-am predat înțelepciunii,

Și din stare de iertare, 

Eu te chem la integrare.

 

Nu resping nimic din tine,

Ești parte ce-mi aparține, 

Căci lumina nu există,

De întunericul e lipsă.

 

Nu resping ceea ce ești,

Nu aprob tot ce oferi, 

Îți cer astăzi integrare,

Uniune și predare.

 

Acel fum închis și gros,

Ce vârtejuri tot făcea,

Se calma când se vorbea,

Și pe loc se transforma.

 

La culoare este negru,

El așa o să rămână,

La schimbarea lui aderă,

Prin lumină nu din ură.

 

Uneori chiar mai încearcă ,

Să devină un vârtej,

Dar lumina îi arată,

Echilibru cu un sens...

Fără mine nu exiști,

Fără tine n-am un sens..

Astăzi suntem împreună,

Echilibru-n Univers.

 

Pact cu tine din iubire,

Pentru tot ce este-n jur,

Pentru cei ce integrează ,

Alb și negrul - tot ce sunt.

Еще ...

Răsărit de lună

Am văzut pentru prima dată un răsărit de lună,

Și m-am gândit că orice sfârșit ascunde un început.

Că poate unele vieți nu încep în lumină,

Ci în tăcerea nopții, când sufletul a obosit destul.

 

Poate și eu am fost ca luna,

Rătăcind prea mult prin același cer,

Crezând că trecutul mă va ține

Prizonieră între "ieri" și "de ce".

 

Dar am înțeles că nu trebuie

Să uit ca să merg mai departe.

E de ajuns să privesc în urmă

Fără să-mi mai doresc să mă întorc.

 

Iar luna urca încet,

Fără grabă, fără teamă,

Ca și cum mi-ar fi șoptit

Că și cele mai liniștite începuturi

Pot schimba o viață întreagă.

 

Și, pentru prima dată după mult timp,

Mi-am ridicat și eu privirea.

Nu ca să caut ce-am pierdut,

Ci ca să văd cine pot deveni.

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍