Dezintegrare

Față de porțelan

Sparta în colțul gurii.

Parfum de liliac

Acoperă miros de decedat.

Buze roz catifelate

Gingii galbene uscate.

 

Vorbe dulci și promisiuni

Freamătă în descompunere.

Gânduri amare săgeată

Speranță furată.

Marionetă perfectă.

Sfoară defectă.


Категория: Различные стихи

Все стихи автора: Silvia Gabriela poezii.online Dezintegrare

Дата публикации: 19 ноября

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 22

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Aripi de omidă

Fluturi, mi se arată când pleoapele închid

Fluturi învăluiți într-o formă acceptata

Fără a cunoaște, este insinuat.

Știu ca nu mă vor percepe așa

Rostindu-mi iar și iar mă fac să înțeleg

 

Fluturi acceptați

Fluturi admirați

Fluturi în stomac

Fluturi în creier se zbat,

Fericiți în copac

 

Omizile se ascund

Când după colț mă uit

Văd cum Implor propria-mi conștiință

Să mă transforme Într-o iluzie.

Mutilându-ți  întruchiparea

ajungi să simți superioritate.

 

Reproșuri gravate

în scoarță groasă și bătrână

Pătrund încet

Prin crăpăturile mațelor fragile ale omizilor.

Anii de înfometare se digeră greu

 

Omizi micuțe

Omizi dezarmate

Omizi în stomac

Omizi în creier se zbat,

Niciodată în copac.

Еще ...

Стихи из этой категории

Psalmi - LVIII - Lumina din spatele morții

 

M-am temut de moarte, Doamne,

ca de un hoț

venit să-mi fure tot ce sunt.

Am privit-o ca pe un sfârșit

și am încercat să fug.

 

Dar ai lăsat-o să mă urmărească

până am obosit să fug.

Și atunci, când am întors privirea,

nu am văzut o umbră,

ci o ușă.

 

Moartea nu era întuneric,

ci o mantie grea

pe care trebuie s-o port

ca să intru în lumină.

 

Ai ascuns viața veșnică

în spatele durerii,

ca doar cei ce iubesc

să o caute până la capăt.

 

Și când mi-ai arătat

că moartea este naștere

într-o lume fără sfârșit,

am început s-o privesc

cu ochi curați.

 

Nu o mai urăsc, Doamne,

ci o îmbrățișez

ca pe o trecere înspre Tine.

 

Și știu acum:

lumina din spatele morții

e fața Ta,

ne arsă de nimic,

veșnică,

blândă,

sfântă.

Еще ...

Aorta timpului

 

O picătură cade — sânge viu de timp,
Pe lama rece-a clipei ce curmă orice nimb.
Sub cerul care tace în veșnicul amurg,
Secunde se destramă și-n neființă curg.

 

O, cât de fină-i lama ce taie fără glas,
Și cât de scurt e drumul din „mâine” spre „rămas”.
Noi strângem amânarea ca pe un scut fragil,
Dar timpul o sfărâmă cu gestul lui subtil.

 

Am spus: „Va fi și mâine… mai este încă loc”,
Dar mâine se subțiază ca firul prins în foc.
Și-n palma mea rămâne doar tremurul târziu
Al clipelor pierdute ce nu mai pot să fiu.

 

Atunci am prins să văd — sub liniștea de fier —
Cum viața se aprinde doar într-un singur ieri.
Nu mâine ne aparține, nici ieri nu mai e drum,
Ci numai clipa vie ce arde-n noi acum.

 

De-aceea, suflet drag, când inima te cheamă,
Nu lăsa fericirea să tremure de teamă.
Spune cuvântul simplu ce poate să aline,
Că lama timpului nu întreabă pe nimeni.

 

Și dacă totuși curge din aorta lui rar
O picătură caldă din veșnicul hotar,
Primește-o ca pe darul ce nu se mai repetă —
O clipă trăită plin valorează o planetă.

Еще ...

Una

Frânturi de cer
în fiecare unduire –
ne respirăm.

 

Еще ...

De ce?

 

De ce umbra mă strigă, 

Când umblu fără soare, 

Și plânsul nu irigă, 

Uscatele-mi ogoare? 

 

De ce-am râuri în față, 

Și poduri nicăieri, 

Iar inima mă-nvață, 

Să tac în loc să zbier? 

 

De ce se frânge zborul,

În aripi de tăcere,

Și plânge-ntruna dorul, 

Lipsit de revedere? 

 

De ce noaptea se-aprinde,

În suflet ca un rug,

Iar luna mă cuprinde, 

Când vreau spre zori să fug? 

 

De ce rămâne-n mine, 

O sete fără rost,

Când caut prin destine, 

Un semn din ce am fost?

 

De ce sunt ca o rană, 

Ce nu-și găsește leac, 

De ce sunt rădăcina,

Lipsită de copac...? 

 

Еще ...

Psalmi - XIX - Inima care cere răni...

 

Dă-mi rănile cuielor Fiului Tău, Doamne,

nu ca să mă mândresc cu ele,

ci ca să nu uit nicio clipă

cât a iubit Cerul omul.

 

Așază pe palmele mele

semnele durerii Lui,

ca să nu mai pot ridica mâna

fără să simt cât m-a iubit.

 

Străpunge-mi tălpile cu rugină sfântă,

ca pașii mei să nu se mai rătăcească

de Calea cea veche,

bătătorită de sângele iertării.

 

Și în coasta mea, Doamne,

sapă adânc rana harului,

ca să Te port în inimă

nu ca pe o idee,

ci ca pe o rană vie.

 

Nu cer cununi, nu cer Lumină,

cer doar o parte din durerea Lui,

ca să pot iubi mai curat,

mai adânc, mai desăvârșit.

 

Dacă ai milă de mine,

lasă-mă să plâng cu lacrimile Lui

și să iert cu tăcerea Lui

și să mor câte puțin

în fiecare zi —

ca El să trăiască în mine.

Еще ...

"Un vis pus pe vers"

Am fost la un pas...de, reci îmbrățișări

Am fost la un pas...de, DA si NU,de reușită

Am fost la un pas ...de, nu-mi pasă

Am fost la un pas...de,hai lasă!

Am fost la un pas...de, scurtătura din viață 

Am fost la un pas..de, totul sau nimic

Am fost la un pas...de, tortură,de dor 

Am fost la un pas...de, mine cel de ieri

Am fost la un pas...de, ingerii din cer

Am fost la un pas...de, IUBIREA divina

Am fost la un pas...de, rugaciune și tihnă

Am fost la un pas...de, trup si oglindă

Am fost la un pas ...de, nevoi si placeri 

Am fost la un pas...de,sa uit ce-a fost ieri

Am fost la un pas ...de, nevoia de mers 

Am fost la un pas... de, un cui pus in lemn 

Am fost la un pas ...de, râul blestem 

Am fost la un pas... de, glasul patern

Am fost la un pas...de, glasul matern

Am fost la un pas...de, pașii pierduti,de trecut 

Am fost la un pas ...de, regres prin "progres"

Am fost la un pas ...de,tine de eu

Am fost la un pas ...de, pantofi si de străzi 

Am fost la un pas...de, a merge dinou 

Am fost la un pas ...de, un sprint în careu

Am fost la un pas...de,a uita ...nu-s picioare să merg, ăsta -s eu 

Am fost la un pas...de, un vis pus pe vers.

 

Florin Ristea 

29.12.2023

23:50

30.12.2023

00:05

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍