Strigăte
Afară-i iarnă, frig
În casă-i cald și bine
Se-adună toți la masă
Nu uită să se-nchine
Copiii merg la joacă
Au zâmbete senine
Se umple casa toată
De glasuri cristaline
Nimic nu îi apasă
Toți râd cu voioșie
Nu știu că a lor casă
E-o coală de hârtie
Se-aude-ntâi un muget
Urlând fuge pământul
Se scutură icnind
Strigăte cară vântul
Se năruie trosnind cutiile fragile
Hotia le-a zidit din furturi inutile
Căzând au pustiit familii și cămine
Le pasă de nimic, le pasă doar de sine
De strigătul pământului nu-i doare
De strigătul copilului ce moare
De strigătul părintelui cu jale
Doar setea de puterea nu mai moare
Le-a luat mintea și sufletul arginții
Îi strigă din țărână și părinții
Din cer strigă cu lacrimă toți sfinții
Îi strigă din ruine urma vieții
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Silvian Costin
Дата публикации: 14 февраля
Просмотры: 49