Вы искали: "in vantoarea frigurilor"

Случайные публикации :)

askjdbsakjdkjsabdbskajdbkjsabdkjsabd

mdmdlksadklsamdlksadlkmsakldmsalkdmsalmdlksakdmasd

Еще ...

O stea...

Am coborât pe pământ stele și foc

Să-mi simtă Dumnezeu durerea,

Ca un fulger m-am prins într-un joc

La dans, la braț cu tine … cu o stea.

 

Te-am căutat, te-am găsit

și ți-am tras veșmântul

Te-am prins de-o aripă

și te-a durut,

Și un suspin de înger

răscolea pământul

Printre gânduri, printre lacrimi,

tu lumină … te-am cerut!

 

Ah … te-aș lăsa,

să te întorci prin astre

Să te-aprinzi de dor,

tu înger să-mi zâmbești

Cu foc de noi

și din amintirile noastre

Să mă chemi pe cer,

să-mi spui … că mă iubești!

 

Ca un muritor de tine,

te privesc pe cer cum strângi

Râuri, fluvii, toate …

cum se scurg prin viitor

Și la braț cu alte stele

plângi …

Pentru mine; o stea …

atunci când am să mor!

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

Еще ...

Povestea sufletului

Uneori în suflet ploua,și lacrima cade,

Alteori sunt raze de soare, și zâmbim,

Tristeti și fericiri scriu povestea vieții noastre,

Ne ridicăm privirea spre astre 

Și dam contur viselor,

Ștergem din amintiri clipele fade,

Prin cele frumoase,magic strălucim..

Mii de trăiri ne inunda 

Când speram,visam,iubim.

Suntem ființe cu aripi de gând 

Si-atatea simtiri adanci

Povestea sufletului nostru o scriu 

Atât cât trăim..

Еще ...

Album din copilărie

Ce iarnă grea

Ce vreme cumplită

Ce ger afara

O iubire nemărginită

 

Mă urc în tren,privesc pe geam

Să-mi scrii,atât îmi doream

Văd un oraș înghețat

Sufletul meu uitat

Flori de gheață tot cădeau

Eu din urma sufeream

 

Îmi aduc aminte de copilărie

De durerile trăite

Am crezut c-o să mă vindeci

Drum lung,iubiri nemărginite

 

Ajung în gară și-mi amintesc

Ce iubiri trăite intens

O zi te iubesc,alta te urăsc

Asta sunt eu de ce nu mă iubești?

Еще ...

Gol pe dinăuntru

Scris-am cu sânge de vultur

Ultimul cuvânt eroic

Din peniță dau să scutur

Bezna sufletului stoic

 

Simt că totu-i tulbure

Praf și ceață multă-n suflet

Cine să mă mai îndure

Poate-un pui crescut de urlet

 

Dinadins am vrut să urlu

Însă m-am oprit subit

Căci de-a valma gândul sumbru

Pare că s-a și topit

 

Aruncând un ochi pe geam

La furtuna cu vânt greu

Mă uitam ca la program

Mă simțeam la ateneu

Еще ...

Geantă

Unii oamenii, spre nefericirea lor ( sau din fericire, e greu de spus! ) se nasc ghinioniști. Michael Geantă era unul dintre ei. Nici nu ieșise bine din pântecul iubitei sale mame și căzuse în cap. Medicul de serviciu abia se abținuse să nu-l bage la loc, ( de unde tocmai ieșise! ), iritat de țipetele și de zbaterile nejustificate ale acestuia. Clinic părea sănătos, îl consultase de mai multe ori, singura lui nelămurire fiind legată de perceperea unor zgomote ciudate ( ca niște chițcăieli de șoarec! ), care veneau de undeva dinăuntru capului. La început le confundase cu bătăile inimii, dar nu aveau nicio legătură cu inima, fiindcă îi verificase pulsul și i se păruse normal. Cu toate acestea recomandase să fie externat cât mai repede, temându-se să nu apară și alte complicații ( de la căzătură! ). Scena se petrecuse în prezența asistentei sale, parte din vina lui, parte din vina ei, motiv pentru care nu mai consemnase ( de comun acord! ) incidentul în registru de nașteri. Acest lucru, aparent nesemnificativ, avea să schimbe inexorabil cursul destinului lui Geantă, botezat Michael, în copilărie, mai întâi, când mai căzuse o dată în cap, apoi la maturitate, după ce devenise medic chirurg și nu reușise să se angajeze nicăieri în țară din cauza acelei anomalii cerebrale. Încă de mic, Geantă, fusese atras de cuvinte, de muzicalitatea lor, minunându-se atunci când unele slove păreau că se îmbrățișau cu altele ( mamă cu ramă, cântec cu pântec, etc. ) și-și făcuse un obicei din a le căuta și din a le combina. Așa ajunsese la poezie, un fel de versificație instinctivă, ceva de genul „… lasă-mi speranțele-n gând/ eu n-am să mă satur nicicând…!”, meteahnă  cu care se procopsise inexplicabil. Si cum o nenorocire nu vine niciodată singură, Geantă al nostru se îndrăgostise de o nemțoaică cam trecută, care îl ispitise ( nu știu cum, fiindcă de felul său era patriot! ), s-o urmeze în țara lui Goethe, unde căzuse pentru ultima oară în cap, la una din întâlnirile sale romantice. Transportat la spital, medicul de gardă îl informase că se impunea o intervenție chirurgicală de urgență pe creier, interesându-se, în treacăt, despre natura acelor sunete ciudate ( înainte de a-l deschide și de a afla singur! ). Nu se împotrivise, așa cum obișnuia când nu-i convenea ceva, având, pe deasupra, și suportul nemțoaicei. Totul decursese perfect până când medicul îi îndepărtase calota craniană. În locul clasicului de acum creier, acesta descoperi o sferă transparentă, ca un glob de sticlă, înăuntru căreia gravitau haotic doi neuroni, care se loveau de extremitățile sferei. Sfera plutea într-o tumoră gălbuie, pe care medicul o îndepărtase cu grijă, apoi pusese calota la loc și sigilase totul cu o fâșie lată de leucoplast. Nu-i spusese lui Geantă decât despre tumoră, evitând să aducă vorba despre zgomotele provocate de cei doi neuroni. Două zile mai târziu, într-o miercuri, părăsise spitalul pe picioarele sale, dar băgase de seamă ( destul de mirat! ) că avea tendința de a smuci din cap la fiecare treizeci de secunde, printr-o răsucire reflexă spre stânga, imposibil de controlat. Între timp nemțoaica îi găsise un loc de muncă la o clinică particulară, unde managerul acesteia se arătase dispus să-l angajeze în locul unei doctorițe, care intrase în concediu de maternitate, cu promisiunea unui contract pe durată nedeterminată. După poezie, chirurgia era pasiunea vieții sale. Încă de mic îi plăcuse să disece pe ascuns tot felul de animăluțe, cobai, broscuțe, șopârle, etc., demonstrând o dexteritate nemaipomenită și un sadism ieșit din comun. În sufletul ( sau conștiința! ) lui Geantă se manifestau două personalități morbide, în alternanță, prima cea a poetului ( se credea un fel de Federico García Lorca! ), a doua cea a chirurgului obsedat ( în care se identifica cu Jack Spintecătorul! ), fără să trezească nicio bănuială. Prima zi de serviciu se dovedise promițătoare. Fusese adus un luptător K.O, care suferise un preinfarct. Jack preluase imediat controlul de cum pusese mâna pe bisturiu. Omul văzuse ceva straniu în ochii săi și-i înfipse o mână în gât, cu cealaltă apucându-i mâna cu bisturiul. Geantă nici nu simțise când lama îi secționase jugulara. Căzuse în genunchi horcăind.

   - Rușine! mai apucase să spună, nefiind clar pentru nimeni la ce se referise: la ceea ce intenționase să facă sau la ceea ce i se făcuse

Еще ...