Creaţii aleatorii :)

O altfel de iubire

(Icoana vieții mele)

 

Iubita mea,

iubirea noastră e veșnic la-nceput,

Și merge din tinerețe-n tinerețe,

Este ca un sărut fără sfârșit

Iar tu ești doar icoana vieții mele..

Eu sunt iubirea ce-o aștepți demult,

Eu sunt cel care știe cine ești,

Tu ești frumosul înger pe pămant,

Venită ca iubire dintre stele!

Zeița frumuseții te declar,

In strălucire și amor nu ai egal,

Cuminte,delicată și prinsă-n gând mereu te țin,

În ale mele brațe ce-ți aparțin,

Dar sunt în întregime ale tale!

Iubita mea, iubirea noastră e veșnic la-nceput,

Și merge din tinerețe-n tinerețe,

Este ca un sărut fără sfârșit,

Iar tu ești doar icoana vieții mele..

(3 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

Mai mult...

Bilanț existențial

pe-o coloană se trec iubirile

pe alta coloană

despărțirile

alături de ele trebuie să evidențiezi cheltuielile

investițiile neregăsite în încredere

în dragoste

provizioanele

diferența dintre primele și ultimile

reprezintă profitul

pierderea

cu ce rămâi sau pierzi

dacă tragi o linie

dacă nu

se poate și altfel

să reportezi totul

profitul să-l reinvestești în iluzii

pierderea s-o deduci pe parcurs

din adaos

Anul Nou este întodeauna un prilej de speranță

doar cei cu inimi de piatră nu înțeleg

această contabilitate a vieții

care te scoate dator

numai după ce îți scade toate eșecurile

materiale consumabile

mijloacele fixe

obiectele de inventar

din impozitul pe exercițiului fiscal

încheiat

și-ți reține doar sufletul...

Mai mult...

Oare...

Oare exista fericire

Căci durere... Tot sa fie 

Totuși, cred ca fericirea

E doar o noțiune vie. 

 

O noțiune cu speranță

Ce crezi ca este reala

Pentru ca noi, vrem sa credem

Ca tristețea - i momentană. 

 

Dar oare iubirea exista? 

Oare este un sentiment? 

Dacă i un blestem, o vraja 

De undeva... Din orient. 

 

Dacă a fost inventata 

De o vrăjitoare,rece 

Ce a vrut doar ca sa tina 

Oamenii captivi pe veci. 

 

Dar oare ce e credința? 

Oare chiar poți crede orbește? 

Parca e o anumita parte 

Ce oricum, te depășește. 

 

Oare pacea e reala? 

Oare chiar poți avea pace? 

Cum poți sa stai liniștit 

Cand pământul n-are pace?? 

 

Cum sa existe iubire!? 

Cand atâți copii in lume 

Plâng si striga după mame 

Pentru ca s singuri pe lume. 

 

Cum poți crede in iubire? 

Cand in calea ta se arată 

Tot mai multe inimi frânte 

Ce erau aprinse odată. 

 

Cum sa existe fericire sau speranța? 

Cand atâția oameni spera 

Fericire sa primească 

Dar ei... Nu au importanta. 

 

Cum sa crezi oare in pace? 

Cand in jurul tau războaie 

Urlă, prevestesc mereu 

O moarte sfâșietoare. 

 

Cum sa crezi ca toate trec? 

Cand e răutatea - n floare 

Oamenii nu se iubesc 

Si așa speranța moare.

Mai mult...

Declarație de dragoste

 

Ai milă de mine iubito,

Rătăcitorul tău îndrăgostit,

Care căzut la frumoasele-ți picioare

Cerșește un strop de mistică iubire,

Ce nu-i decât la tine de găsit..

Te rog să-mi crezi umilele cuvinte,

Ce le îmbrac în platină și aur

Și ți le scriu doar ție,

Să-mi fie veșnic a iubirii mărturie...!

Te rog cu lacrimi și-n vise

Ori trecatoare amăgiri fugare,

Să mă păstrezi la pieptul tău plin de iubire

Să nu m-alungi ca pe-o fantomă ori simplă ispitire...

Când îți privesc frumosul chip

Mă pierd în fericire,

De-ai ști cât te iubesc tu înger de lumină,

Primește-mă te rog la tine în grădină

Să îți declar nemuritoarea mea iubire!

(22 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

 

Mai mult...

Întreb ce să mai răspund

Sunt întrebat de întrebări unde-i răspuns

Știu doar că sufletu-i răpus de o-ntrebare

Poate mai știi, eu nu mai știu unde-a ajuns

Pare că-i pus fără răspuns într-o uitare

 

Ce să mai fiu golit de suflet, parcă nu-s

Ce să mai știu când nu mai știi, și asta doare

Bătând în gol inima-mi spune că m-am dus

Fără de noi rămân o biată întrebare

 

Ce să mai caut întrebându-mă răspuns

Ce să mai uit abandonat în alungare

Ce să mai las când toate armele-am depus

Ce să mai ‚da’ când ‚nu’ e pus în acuzare

 

Ce să întreb dacă nu-mi vindecă răspuns

Ce să mai spun dacă n-aude întrebare

Ce să mai cad lipit de jos, totu-i mai sus

Ce să mai zbor când mă târăsc la întâmplare

 

Ce să mai azi dacă nu ieri sau în curând

Ce să mai eu dacă-mi lași tu o așteptare

Ce să mai nopți dacă nici zile și nicicând

Cine sunt eu când nu ești tu e condamnare

Mai mult...

Mărturisiri

o vreme te-am tot căutat prin ganguri

 

mi-am zgârâiat retina de întuneric

 

am inhalat mirosul  neplăcut al țigărilor de contrabandă

Cernobîl

și al prostituatelor îndopate cu hot dog și maioneză stricată

din rulotele de pe margini

întrebam drogații apatici dacă nu te-au văzut trecând pe-acolo

iar ei mă priveau din infernul lor de speranță cu ochi imobili

ca niște albușuri de ou aruncate-n tigaie „era pe-aici! nu-i asta?”

nu

aia era o curvă frivolă cu ochelari fumuri

în derivă

ăilalți

drogații  pereni

cu ciroze în ultimă fază la creier

„artiști underground” furioși și promiscui

inadaptabili

habar nu aveau

nu mai erai de-a lor

lumile subterare se degradează dramatic în timp

coloanele vertebrale se strâmbă

te trezești într-o zi că-ți curge sânge din nas

faci cataractă

cineva trage apa mereu peste tine

canalizarea urmană deversează cadavre

n-apăreai nici la persoane dispărute

în evidența Poliței

( legea prevede trei zile în asemenea cazuri!)

nici la crime cu autori necunoscuți

dar n-am încetat să te caut

m-am dus și la singura morgă din oraș

deschisă publicului

am răscolit morții rămași în sertare

am înjurat medicii legiști în halatele lor verzi

mânjite de sânge

degeaba

nu apăreai nicăieri

poate că nici n-ai existat…

Mai mult...