You searched for: "poems for childrnoapte"
Random creations :)
Meditație asupra sorții
Încerc sã vãd, prin ceaţã, tãcuta zi de mâine
- Referitor la care nu pot decât sã sper -
Pe care-o deranjeazã lãtratul unui câine,
Ce-i deranjat, la rându-i, de-un cãlãtor stingher.
Îmi spune orologiul, prelunga sa bãtaie,
Cât e de scurtã viaţa, cât este de târziu...
Scânteie care zboarã, un abur cald, aşa e!
O umbrã trecãtoare: atât e omul viu.
La fiecare dangãt, încerc o tresãrire.
Cât a trecut, se vede; nu ştiu cât a rãmas...
Din lunga-mi letargie, îmi vin deodatã-n fire:
A înghiţit TRECUTUL încã un sfert de ceas!
Doar sufletul se-nalţã spre lumile eterne,
Din neagra miazãnoapte, spre-un tainic rãsãrit;
Scãpat pe totdeauna din recile caverne,
Când va vedea tot cerul ce-am fost, cât am iubit!...
Dezacorduri
ceva mă ține ferecat între zidurile temii
atunci când îmi desfac gândurile
precum niște aripi uriașe de vultur
toate declarațiile mele de dragoste se întorc de fiecare dată
la capătul pistei
ca un avion cu reacție care nu se poate desprinde de sol
nu mă ajuți nici tu de la manșă
nici vântul potrivnic
singurul prieten credincios îmi este
instinctul
chiar dacă-mi înfige pumnalul în inimă
și-mi omoară speranța
el știe ceva ce mie îmi scapă
alinierea primejdioasă a planetelor
de pildă
sau dispariția subită a energiei în Cosmos
care ar pune Universul pe linie moartă
nu știu
eu îmi ascult înainte de toate inima
(aflată în dezacord cu spiritul!)
și nu-mi explic nicicum opinia ei separată…
Metefizică
într-o lume tăcută a obiectelor
a cuvintelor
a florilor
Maria
întruchipează excepția
ieșirea lucrului din abstract
din imobilismul acela dramatic al formei
denumită lebădă uneori
după aspectul aerodinamic al corpului
și aripi
Maria este o formă mișcătoare pe roți
la fel de însuflețită ca o femeie
oamenii de știință au descoperit forme de viață
în piatră
Eeistein în cuantica gândului
Maria mea are suflet
trebuie doar să învârt cheia în contact
să apăs pe accelerație
scenariul acesta l-am mai citit undeva
cu milenii în urmă
cineva își imaginase Cosmosul
ca pe o formă abstractă de relief
mai accesibilă decât cerul
de unde zeii coborau aproape sfioși printre noi
deghizați ca niște actori de mâna a doua
în lucruri…
o clipa....
O clipa... si privirea ma-ntepat
priveam in ochii lui cu disperare,
eu una tot credeam ca am uitat,
Incit nici amintirea sanse na-re.
Dar nu,Eu na-m uitat,il mai Iubesc..
Si-as vrea sa trec prin viata din-nainte.
Sa pot ca in trecut sa ii zimbesc,
Sa-l simt ,si el la fel sa ma mai simte.
Dar s-a pierdut tot ceea ce tineam
Cu pumnii strinsi de teama de-a nu pierde,
Noi am strivit tot ceea ce aveam
si pina azi nu cred ca-si putea crede.
Ei fie-asa eu nu dau capu-n jos,
Eu merg asa cum pot dar inainte,
si chiar de totul na-r avea folos,
Si chiar de nu-l mai simt si nu ma simte..
Inseamna ca n-a fost cu-adevarat,
Inseamna ca n-a fost al meu sa fie.
As vrea sa uit cu sufletul curat,
Caci Dragostea la mine-o sa mai vie!
Inerție
Umblu cu un cuțit înfipt în inimă pe străzi
în urma mea sângele lasă o dâră spălăcită de roz-maroniu
exat în nuanța apusului care mă învăluie
cumva apa de ploaie și sângele meu se amestecă
într-un cenușiu tulbure
aud zgomotul rginit al vieții bolborosind în rigole
curgând ireversibil
din ce în ce mai încet îmi mișc tarsienele și metatarsinele
în timp ce o bufniță sinistră mi se-așează pe umăr
țipătul ei ca o sârmă ghimpată răsucită împrejurul creierului
(uhu, uhu, uhu!)
mă cutremură
ridic ochii spre cerul nopții fără contur
agonizând printre norii unui Infern al lui Dante Aligheri
înjunghiat de fulgere
și te văd
în sfârșit
cum te apropii călare pe un cal alb
și-mi smulgi cuțitul din inimă…
Plutind în amarul iubirii!
Mai tii minte ziua aceea?
Ziua aia în care m-ai făcut să zâmbesc ,
Și m ai făcut să plutesc
Chiar de n aveam aripi ...
Când seara ne înecam amândoi
In paharul plin cu vin
Și mă priveai....
Și mă sărutai....
Și mi spuneai cat de mult " mă iubești ..."
Dar după mult timp
Mi ai tăiat brusc aripile
Ai dispărut fără sa spui nimic
Și m ai lăsat în spate cu o iubire ...
Mare ..