Strigăte

 Câtă iubire strânsă-n pumn

S-a adunat până acum?

La cât din tine-ai renunțat?...

Mă-mpac cu mine-n fiecare seară,

Si-adorm plângând a lăcrămioară,

Si-n fiecare gând de-al tău

Mă regăsesc. Sunt EU!

Mă port copil în devenire.

Așteaptă-mi ochii să se mire

Si brațele să te-nconjoare,

Inima să se-nfioare...

Deschide-te!

Este iubire!

Las-o să zboare-a NEMURIRE...

Te- aruncă viața -n calea mea precum pe-un val de mare
Si mă privești cu ochi de foc, dar plini de disperare-
Mai strânge -n brațe poate iar, mai aprig și fierbinte,
Dar te oprești ca un copil la pieptul, ei, cuminte,,,


Si o urăști poate atunci, că stă -ntre noi ca piatra,
Dar eu îți spun prin zîmbet trist - “Așa ne este soarta”!
Poate-o urăsc și eu atunci, că-n mâini îți ține fața,
Dar tu-mi faci semn de ea ascuns - “Așa ne este viața”!

E  frig si intunecat

aici totul trebuie sa induri,

frica e de indurat,

pina la urma ai sa mori.

Te gindesti la cei mai rau,

ziua trece tot mai greu,

noptile sunt iar pustii

eu astept catu sa vii.

ore-n tregi si zile grele

dispar greu ca niste stele

As vrea ca sa fie sore 

te astept cu nerabdare!

Pictor trist în visul meu

Mă pictez ca un erou

Salvându-te pe tine

Pentru mine.

Amândoi într-un tablou

Tu ești sunet, eu ecou

Extensia sufletului meu,

Mă pictez al tău erou.

Și prin negura uitării

Tu ești numele iubirii

În visul meu… eu visul tău,

Mă visezi al tău erou.

Și-n albastrul mării

În căderea serii
Gânduri zboară-ntr-un ecou
Mă visez al tău erou.

Te salvez de la uitare

Și te mângâi cu o floare

Eternitatea ne așteaptă

Într-o lume dreaptă. 

Tu ești pată de culoare

Eu sunt singur și mă doare

Te pictez cum te-am iubit…

Povestea mea fără sfârșit. 

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

Aseară, mă plimbam pe vale,

Și-a mea privire, a căzut,

Pe o statuie plimbătoare 

Și am văzut, că nu era de lut

Când mai atent, eu am privit,

Cu ochelarii, puși pe nas,

Degrabă, eu m-am dumirit,

Că ea spre el, a făcut pas

Pe lângă ei, eu repede-am trecut,

Cu coada ochiului, trăgând,

Să văd de va fi, vreun sărut,

Și gândul meu, pe loc să-l uit

Fac doi pași repezi, către dreapta,

Ca să aud, să văd, mai bine fata,

Privind spre ei, eu am văzut,

Ceva destul de trist și, neplăcut

El în etate, cu tâmplele cărunte,

S-a aplecat, mâna să i-o sărute,

Pe chipul fetei, era multă tristețe,

Și mâna și-a retras-o, cu politețe

Fac un pas, sau doi, spre stânga,

S-aud ce-și spun, la a lor întâlnire,

Și de ce n-a fost, sărut de mâna,

Și doar, clipe grele, de despărțire

Am văzut cum, fata-ncepe-a plânge,

Și cum inima-i pe loc, se frànge,

În mână, ținea strâns, o scrisoare,

Pe care lui i-a dat-o, simțind frustrare

Când el s-antors, pe mine m-a văzut,

Și s-adresat politicos, cu un salut,

Iar ea surprinsă, jenată, furioasă,

Mi-a spus, de vreau, s-o duc, acasă

Atunci pe loc, am înțeles mesajul,

Și imediat, mi-a dispărut, curajul,

Iar când s-a plâns, că-i înșelată,

Dorința mea a fost, s-o văd, plecată

Văzând ce-a fost, la întâlnire,

Iute spre casă, am pornit,

Simțind în mine, dezamăgire,

Și din visare, m-am trezit

Buimac și amețit, de somn,

Ochii într-una, mii frecam,

Să simt, sunt treaz sau dorm,

Când am zărit, lumini în geam,

Mă-ntorc, o văd pe-a mea soție,

Cum doarme, liniștită-n pat,

Mă-ntreb, o fi fost vreo stafie,

Și îmi răspund, a fost, un vis ciudat

Dezmeticit, vrăjit și treaz deplin,

Mă uit la orologiul, din perete,

E dimineață, smerit, mă-nchin,

Și-mi spun..revino-ți, fata din vis..

s-a dus băiete