Ai căutat: "love poems"
Creaţii aleatorii :)
Oamenii
Oamenii cele mai nemiloase ființe de pe pământ
Se judecă și se bagă unii pe alții în mormânt
Pentru a lua faimă,teritoriu,avere,
Sunt flămânzi după putere
Copleșiți de sentimente și emoții,
Se uită doar la ei,hoții
Violența îi ajută să se definească.
Din ei o dorință începe sa râvnească
Niciun pic de empatie în inima lor
Nu se gândesc la viitor
Se uită la orice greșeală,
Se plâng că au o viață amară.
Bunătatea pe om îl părăsește
Invidia în ură crește
Viciu după viciu apare
Virtutea parcă dispare
Din cauza lor pământul moare,
Din cauza lor lumea dispare.
Mie,mi-e rușine să fiu om
Dar ție dragule cititor?
flux de poeme naani /41
profeții Ioan și Iezechiel
netulburați
dulce ca mierea le era
gura
Zile
Sunt zile când înlocuiesc paharul de vin cu sticla
și zile când nu rămân urme de ruj pe ea;
când adaug și ultima țigară din pachet
sau când mă amețește doar fantoma parfumului tău.
Sunt zile când las lumina aprinsă
și când apare o a doua pernă lângă a mea;
când aștept să te văd pe unde n-ai mai pășit de mult
sau să ne întâlnim după ce adorm.
Sunt zile când îți spun lucruri pe care nu le auzi
și când te caut pe unde nu exiști;
când îți pictez zâmbetul în ceașca de ceai
și o uit lângă mine până se răcește;
când te strâng în brațe puțin prea tare
și apoi te las să dispari, pentru că nu ești aici;
când îți fac mai mult loc sub umbrelă
ca să realizez că nici măcar nu plouă.
Sunt zile când mi-e dor de tine
Zile și zile despre noi – eu și tu.
Frig
Afară-i frig şi ninge,
Vânturile vuiesc;
Un fior-rece mă-mpinge
Să vreau să te rănesc;
Afară-i frig si ninge…
Afară-i frig şi plouă,
Cerul e-ntunecat.
E trecut de ora două:
Deja lumina a plecat;
Afară-i frig si ploua...
Coboară lacrimi de cristal
Și parcă iese din pământ,
Stăpânul boltelor, nemuritor,
Ce s-a izbit de-un cititor:
În doișpe ceasuri o să mor.
Plutesc cu toții dezveliți
Și tot ce văd e prea brutal.
În urma cerului-negrit,
Coboară lacrimi de cristal.
Gândul mă poartă peste morminte
Pe un tărâm îndepărtat, încins.
Cu aripi frânte de cuvinte,
Zborul cu tine eu l-am deprins.
Gândesc, dar nu mai e a mea
Mintea cea asuprită într-un final.
În contradans pe o podea,
Coboară lacrimi de cristal
Mai lasă de la tine…
Mai lasă de la tine câteodată,
Și pune-ți lacatul la gură,
Că vorba odată aruncată,
Împrăștie venin și ură.
Mai rătăcește printr-o carte,
Și adulmecă cuvinte noi,
Şi începe zilnic a le împarte,
La cei mânjiți de tine cu noroi.
Mai pune capul jos pe pernă,
Şi fugi cu gândul în văzduh,
Şi lasă dragostea maternă,
Să te cuprindă ca pe-un prunc.
Mai lasă de la tine creștinește,
Atunci când ești obijduit,
Căci sufletul se îndumnezeiește,
Din oful celui oropsit.
Mai caută să cucerești pustiul,
Și poartă-ți crucea fără ofensă,
Și va veni la tine de îndată Fiul,
Cu veșnicia în ceruri, recompensă.