You searched for: "de ce 968"
Random creations :)
Dorința amurgului
Știi, ploua într-o seară și mă gândeam la tine
Și parcă cântă și o poveste în amurg
dar ploua tare și s-a disipat zgomotul
și ai rămas doar tu cu un fundal de fulgere
și ploua în beznă și iar fulgera
și pentru fiecare picătură apărea ceva
poate încă o stea sau o constelație
sau o iradiere a demiurgului pierdut
sau poate era luceafărul meu cu o dorința
o dorința destul de tangibilă
ce strălucea în mijlocul lunii albastre
și pentru mine eclipsa tot cerul
și cred că și Eminescu ar fi gelos
dacă ar afla că am văzut-o
și că am fost mai aproape decât el
în atingerea dorinței mele materializate
Un alt poem
Nu voi lăsa să treacă ziua
Fără să-ți scriu ceva de-amor,
Știind că toate-s muritoare
Și-n zbor dispar ca într-un vis..
E trist ce spun,dar asta-i lumea
Se schimbă zi de zi câte un pic,
Doar dragostea mea ce ți-o port iubito,
Nu știe a muri deloc...!
Dar eu mă-ntreb neștiind raspunsul
Mă vei iubi vreodată?
Vei putea?
Sau poate eu însumi sunt iubirea
Ce-o așteptai demult printre suspine?
Ți-o spun acum știind că tu ești totul pentru mine,
Un biet defunct ce-i încă viu...
Căci viața pleacă de la tine
Iubirea fiind în glasul tău!
Am mii de versuri pentru tine
Toate se nasc din ochii tăi..
Nu voi lăsa ziua să scape,
Nici inima să nu-ți grăiască
Ceva ce numai ea poate să spună
Chiar dacă tu nu poți acum
Să mă iubești cum eu aș vrea!
(1 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
A fost destinul!
Ce mult am așteptat să vii
Spre mine să te țin de mână,
Să simt că doar mie-mi aparții
Și ești a mea frumoasă zână
La tine am privit și am sperat
Să pot cândva să te cunosc,
Și poate voi avea puțin noroc
Ca focul inimii să-mi potolesc
Visam că suntem împreună
Și tare fericiți noi mai eram,
Și cât de trist puteam să fiu
Când din visare mă trezeam
Și într-o zi curajul mi-a venit
Să te invit pe tine la plimbare,
Și minte țin ce clar mi-ai spus
Că tu nu ești o fată oarecare
Cu greu am înghițit ce-a spus
Și scuze imediat eu am cerut,
Am insistat doi pași să facem
M-a refuzat și asta m-a durut
O întrebare atunci mi-am pus
O fi având iubit și eu nu știu?
Și care e motivul de refuz?
Ce l-am aflat mult mai târziu
...............................
Au fost o perioadă împreună
Când ea primea în dar și luna,
Pân' a simțit că este înșelată
Și n-a mai suportat minciuna
.........................
Timpul a vindecat și îndemnat
Ca noi unul spre altul să venim,
Și pot să spun c-a fost destinul
În care am crezut și...ne iubim!
Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !
În frumosul meu, oraş dunărean,
Două statui, impunătoare eu am.
Una este, a vestitului rege Decebal iscusit,
Şi alta, a împăratului Traian cel vestit.
Aceste două faimoase, statui dacă doreşti,
În frumosul parc, al trandafirilor le găseşti.
Acolo au fost, de mulţi ani ridicate,
Când le vezi, îţi aduc aminte de luptele date.
Bătrânul el rege Decebal, de pază a stat,
Să apere întregul tărâm, al daciei neînfricat.
Să îl apere, de armatele romane invadatoare,
Conduse de vestitul, împărat Traian cel mare.
Şi istoria noastră străbună, nouă ne spune la toti,
Căci romanii ei Dunărea, au trecut-o pe podul de barci.
Şi au invadat Dacia toată cea Mare, pe jos şi călare,
Şi au dorit să îl prindă, pe vestitul rege Decebal cel mare.
Dar n-au avut această onoare, să îl prindă viu de se poate,
Fiindcă vestitul rege Decebal, sa sinucis la el în cetate.
Iar împăratul Traian, el capul lui Decebal la luat şi la dus,
Acolo în cetatea eternă a romei el capul lui Decebal la pus.
Şi aici la Severin la sud de Dunăre, romanii au făcut se ştie,
Poporul dacao- roman, unificat prin contopire avea să fie.
Şi astfel a luat fiinţă limba, cultura şi obiceiuri latine,
Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !
Sufletul ochilor
Ascunzi tristeţi care ştiu să râdă,
Te închizi în cuşti cu zăbrelele rupte,
Încerci să porţi o mască prea hâdă,
Dar ochii te trădează şi-mi spun multe.
Arhitectura disperării o cunoşti,
Zeii tăi pe un cer subteran transpir,
Sânge decolorat de nopţi albe împroşti,
Prin strălucirea amară a unor ochi de safir.
Sub călcătura ta piatra se sfarmă,
Te plimbi poetic într-o mantie de ceaţă,
Oricine te-ntâlneşte nu mai vrea să doarmă,
Căci e vrăjit de privirea ce sufletul îngheaţă.
Sărbătoreşti monştrii căci sfinţii te-au părăsit,
Îndoieli aromate arunci şi-n Dumnezeu,
Ai frânt zâmbetele îngerilor ce te-au iubit,
Asta îmi strigă ochii tăi umezi … mereu.
Ascultă tăcerea şi înăbuşă-i glasul,
Culege speranţe şi împleteşte-ţi cununa,
Cu zeul iubirii ţine mereu pasul,
Acum, aici, acolo, niciodată şi întotdeauna.