Treceri în pași temporali

Mi-se-ndoaie flacăra-n calea vârtoaselor expirații
Eolice ale timpurilor, ale veacurilor trecânde.
Ele fac faclele satelor, din vechime arzânde,
Să se plece ca-le negre abanosului ramificații,
 
Ele, în vecinicia lor, ne trec viața din roșu-n pal
Al visărilor neîntrupate, reveriilor care vin făr’ de final,
Făr’ de-o cale-n revers, de-o mijire spre-al luminei voal.
Pân’ la urmă, văd, apropiindu-mi-se-n tropot, ș-un cal,
 
C-un cunoscut încă nouă călăreț, în spate pe care-l duce.
Iar din liniște fulminantă, nu se opresc ticăituri să vină
De limbi de ceasornic, ce,-n urcuș spre 12, ar vrea să țină
Trează sentința arătătoarelor cernite ale zilelor caduce.
 

Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Rarés Girea poezii.online Treceri în pași temporali

Data postării: 20 ianuarie

Vizualizări: 25

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Cerbul

Aseară-n vise am ucis un cerb, 

Și am visat că-s treaz și sângerez, 

Căci coarnele durerii lui m-au frânt. 

Tu , vânător, tu asasine, 

N-ai somn pe zațu acestei lumi! 

Câte prăpăstii urcă-n tine,

Ca să dobori, un șoim, pe culmi? 

Aseară-n vise am ucis un cerb, 

Și am visat că-s treaz și sângerez, 

Căci coarnele durerii lui m-au frânt. 

O.T. 

Mai mult...

În căutare

In asta viata ce-o traiesti

Nu-i usor sa te gasesti,

Sa realizezi cu-adevarat

Cu ce scop ai fost creat.

 

Mai mult...

pustiu

oamenii se incalzesc in paltoane, fulare,

dar privirea de ura, razbunare li-e plina.

e banal si prostesc, dar mie acum imi pare,

ca orasul pluteste in formalina.

 

nici credinta-n mai bine, nici iubire (pustiu),

caut, dar nimic omenesc nu gasesc.

daca lumea e moarta, nici chiar tu nu esti viu,

cum se face, ca eu inca traiesc?

Mai mult...

Trecutul, Prezentul, Viitorul

Trecutule, de ce nu ai mai stat? De ce ai plecat?
În dorul tău m-am înecat.
În căutarea ta pe drum m-am pierdut.
Ție, chiar atât de mult ți-am cerut?

Sunt tânăr, totul e permis.
Toată lumea pare că mi s-a deschis.
Că timpul, limitele vechi mi le-a ucis.
Dar atunci de ce mă simt atât de închis?

Lumea este vastă și complicată, sofisticată.
Cum aș putea eu vreodată să îmi dau seama dacă
Pe alocuri mai e și puțin stricată.
Te întreb asta pentru că în capul meu se joacă.

O idee idioată, că intr-un univers, o să se poată
Macar o dată, să schimb eu lumea toată.
În România, ne e greu…
…mulți observă asta din înainte să ajungă prin liceu…

Fiecare șef se crede zeu,
În timp ce noi ne bătem pe acel leu să urcam și noi în troleu.
Fiecare politician crede că are drept la bani
Chiar dacă se mai împrumută pe la americani sau la germani.

În final, tot noi taxele le plătim.
Munca lor “grea” le-o răsplătim.
De a ne minții pe față.
În timp ce noi ne întrebăm cum o să mai reusim, de dimineață.

Dar tu, cititorule, nu te enerva
Deoarece nu e foarte diferit altundeva.
Țările încă se pot compara
Pentru că toți mai fură câte ceva.

Acest război, nu te îngrijora, va trece.
Dar lumea deja e mult mai rece.
Media mereu a vrut să amestece.
Populația, care greul duce, cu cel ce o conduce.
Și dacă în cap, ești la răscruce
Gândește-te ce ai face dacă salariul tău la zero s-ar reduce…
Unde te-ai duce?

Rusia mereu a fost o țară ciudată.
Dar acum, ea în timp e suspendată.
Umbrele trecutului încă rămân o pată pe ea toată.
Nu poate scapa de ce a fost odată.

Poate că ai obosit
Acasă tocmai ai sosit
Ai vrut să citești ceva frumos
Si eu ce fac? Îți vorbesc de demos…
Aș fii și vanitos să îți vorbesc de kratos.
Să îți fiu sincer, nu știu dacă există vreo soluție
Dar fără vreun fel de rezoluție, cred că o să mai avem o revoluție.

Și da, știu că în poeziile astea nu spun prea multe
Și că nici macăr nu sunt prea mulți care să mă asculte
Dar sper să înțelegi că la altarul creației stau, plin de gânduri străine
Întrebându-mă…Ce piesă să mai dau din mine?

Așa că, dragă cititor, te rog nu te supăra așa ușor,
Că această poezie nu este de amor
Dar sufletul nu mai știu cum să mi-l omor
Incercând să îți spun că de ea încă îmi e dor.

Mai mult...

Un Hermes de ipsos

Înalt stând pe soclu, un Hermes de ipsos.
O, cât de falnic peiorativul său bust,
Cât de castă căutătura-i după must,
Dupe nimfe, după pulpe băiate-n sos.
 
Și parcă mereu de-un mult satiric și robust
Zvâcnet ți-e ție cuprins pieptul calcaros;
Sus, muralul tavanului — igrasios,
Ternă ilustrare a Muntelui vetust.
 
Butaforici globi rotește el amuzat —
Ptiu! la al tău sceptru de plastic argintat,
Sâc! la aureala-ți dată din tub de spray.
 
La cap de scări, disgrație-n corpul casei —
Glumă ești, dar... de ar mai fi un Pan să vrei,
Fă-l să cânte-n semețe ironia ei.
Mai mult...

Amintirile se duc...

Amintirile se duc încet,
O violență abrutizantă
Mă ține în prezent.
Atât de neatent,
Într-o lume aparent galantă:
Cum n-aș putea fi un întristat portret?
 
Cum n-aș putea fi un întristat portret
Într-o lume aparent galantă?
Atât de neatent...
Mă ține în prezent
O violență abrutizantă.
Amintirile se duc încet...
Mai mult...