Numărătoare

O linie își caută începutul
și se pierde în cerc.
O întrebare cade
într-un puț fără fund
și urcă înapoi —
altă întrebare.
Cine atinge pe cine
când bătăile inimii
sunt de fapt din afară?

Poate că vântul știe tot,
Poate că dorul...nu mai pot.
Poate că zâmbetul e plâns,
Poate că viața-i gând ascuns.

Poate că ochii nu mai vor,
Poate că timpul e-un decor.
Poate că visul s-a uitat,
Poate că ieri a fost păcat.

Poate că plec, poate că vin,
Poate că cerul e prea plin.
Poate că-i soare, poate-i frig,
Poate că tac, poate că strig.

Arată același timp

de ani.

Dar de două ori pe zi

are dreptate —

și nimeni nu știe când.

Nu vorbi.
Lasă ecoul să-ți fie gură.

El știe
cine n-ai fost niciodată.

O lacrimă curge,
nu pentru că doare,
ci pentru că ai iubit
ceva ce n-a fost niciodată
doar al tău.

țesătorul adoarme
sub propria pânză —
iar visul că țese
naște ața
din care e făcut.

Am aspirat la lumini arzătoare de pe cer
și prin izvoare au pălit ca din oglindă
un răsărit —
Am amorțit.
N-am mai avut aer, pentru-n moment s-a risipit
dorința de a trăi și a găsi soluții
pentru probleme puerile; Invazii
de sisteme cerebrale nelucrând la locul lor.
Au amorțit și bătăile inimii atunci când
i-am zărit privirea și zâmbetul
și ochii
și părul fluturând
și picioarele îndreptându-se mai aproape,
tot mai aproape de mine.

Am zâmbit.
Și s-a spart oglinda din izvoarele pulbere
ce furaseră de pe cer lumini arzătoare
pe care
le-am aspirat cu gândul și puterea minții
și suflând, am zis:
"— Nu mai rezist." Și am mai tras o dată din țigară.

valul se naște
și moare în același ocean —
unde e despărțirea?

Vroiam să plec dar corpul îmi înțepenise 

De parcă devenisem un ac metalic furat de un magnet de trei tesla

Stăteam în lojă cu mâinile încleștate pe balustradă 

Inima-mi intrase în acea arie de staccato

Era cea mai bună voce de soprană de coloratură pe care o auzisem

Cum să plec când "respiram" muzica ei?

De regină a nopții din "Flautul fermecat".

Ha! Te-au facut dulce!

Vor sa te rasfete.

E bine sa ai grija,

Sa n-asculti ganduri crete!

Intr-un punct de cotitura,

Cand tovarasii se-njura,

Concentrez atentia:

Invata-ne-am lectia!

Imbibata cu minciuni,

Tara-i cuib de amaraciuni,

Se trezesc oamenii buni

Folosind vag notiuni,

Prin discursuri fel de fel,

Ca sa-i creada... Bombonel.

Dintre cei mai curajosi,

Se gasesc doi mosi frumosi,

Care viata-si povestesc,

Prin cuvinte ne-amarasc.

Cica le era odata,

Casa toata agitata.

Cum, de altfel, noi mai stim,

Fiindca tot asa patim.

Se-adunau gramezi la vot,

Ca sa schimbe tot ce pot.

De la ganduri, pan’ la port,

Construind complex-resort.

Intr-un abur de exces,

’Chipurile’, vor progres.

La nivel conceptual,

Fiindca toate, in final,

presupun buget,

Normal...

Minti, cuminti in care arde

O dorinta sa se scalde,

Cartea.

Dintr-un prim Abecedar,

Faureau si dau in dar

Zeci de mii de exemplare,

Pregatite de plecare.

Chiar de fu vot unanim,

Una, alta tot gresim...

Asadar si prin urmare,

Lectia dupa votare

E ca nu mereu se face

Dupa etica dreptate.

Cartea nu-si gasi salas,

Prin poporul patimas.

Iara romanasii mei,

Raman blegi ca niste miei.

Vine blocul gri din est,

Nelasand loc de protest.

Si asta i una; sa vezi doua!

Ei voiau o limba noua.

Despre carti nu mai e loc,

Sa citesti devine moft;

Dar aceasta ce-nsemna?!

Mai exact, sa fiu mai clara,

Ce era permis in tara,

Era munca-n combinat,

Fara loc de comentat.

Pana sa ne desteptam,

Trebuia sa asteptam...

Cei cu limba ascutita,

Azi isi fac vocea-uzita,

Simtind voia de dreptate,

Neghina dand-o deoparte...

Noi uitam ca in trecut,

Tot asa s-a petrecut.

Si mai tindem uneori

sa cream grave erori.

Spre exemplu, nu demult,

Auzeam aproape-n gand,

O batrana suspinand,

Cu un glas molcom de vai,

Ca n-are ce da la cai.

In coltul uitat de lume,

E batrana care spune,

C-are pensie micuta,

Dar e tare harnicuta.

E dispusa a munci,

Dar patronul n-o plati.

Un copil ar vrea o casa,

S-aiba sigura o masa,

Sa se stie ingrijit,

Sanatos, apoi scolit.

Vietatile padurii,

Cand nu au de ale gurii,

Sunt la mila...nu stim cui,

Chiar de-s cu ursoaica pui.

Costumatii, la pupitru,

Vorbe scot, parc-au arbitru.

Ei promit, cu vorbe-alese,

Ca urmeaza ... ce progrese?!

Trag de sfori c-au interese!

Fiti cinstiti, voi, oameni buni,

Nu mai indrugati minciuni!

Dati o forma mai concreta

Ideilor notate-n creta!

Lumea nu-i o discoteca,

Unde-i dans ametitor

Iar ca premiu, joci cu Amor.

E firesc a vrea putere,

Dar nu genera durere,

Pentru suflete-nnorate,

Prin esenta dezolate!

Intr-o Romanie dulce,

Lideri sinceri ar conduce,

Tara vie, tara mea,

Tare te-as ruga ceva.

Ai in paz-a da cultura

Si acelor care-ndura

Si celor fara masura.

Asa sigur vom schimba

Mostenirea ce vom da.

Poate asa vei mai scapa

De gandiri anapoda.

Suntem rai, capriciosi,

Adesea orgoliosi,

Concentrati, dar parca absenti.

Daca nu ne-analizam,

N-avem sanse sa schimbam!

Sa valorizam ce-i arta,

Si s-o folosim drept harta!

                                       Cu drag, Nuca

Ne întâlnim în pătrate luminoase,

cu zâmbete ajustate

la dimensiunea ecranului.

Aici, tăcerea nu există -

doar lipsa reacțiilor.

Ne spunem viețile în fragmente,

fotografii care nu miros a timp,

emoții comprimate

într-un semn mic,

ușor de distribuit.

Prietenia se măsoară în apariții,

iar absența

devine un gest suspect.

Suntem mereu aproape,

fără să ne atingem vreodată.

Și totuși, noaptea,

când rețeaua slăbește,

rămâne ceva nepublicat:

o voce

o întrebare,

un eu care nu cere confirmare.

Cum ar fi inima fără iubire,

Cum ar fi sufletul fără împlinire?

Ce am fi noi fără speranță, 

La ivirea zorilor de dimineață?

Cum ar fi succesul fără muncă, 

Trecutul fără o rană adâncă? 

Cum ar fi fericirea fără lacrimi,

Și-o dragoste fără de patimi?...

Cum ar fi viața fără durere

Sau lacrimile vărsate în tăcere,

Ce-ți dau putere a doua zi

Chiar dacă plângi in nopți târzii?

Cum ar fi liniștea fără putere

Sau timpul fără mângâiere? 

Cum ar fi un trecut fără regrete

Sau o inimă fară secrete?...

Cum ar fi gândul fără teamă 

Sau cuvântul fără legământ...

Cum ar fi zilele fără lumină 

Și cerul fără lună nopți la rând?

Cum ar fi viitorul fără de speranță 

Sau visul fără fantezie?

Cum ar fi culoarea fără o nuanță 

Sau versul fără poezie?