Icoanei căreia mă rog

Icoană căreia mă rog,
Vecinic ce-mi stai pavăză,
Ce noaptea lucești în pază,
La tine chinul mi-l prorog,
 
Cu tine aduc o rază
În odaia ce mi-o abrog —
Șef de trup și perdea de smog.
Lumi bălăcite-n empfază,
 
Ochi sălbateci, fără stat, goi —
Se-mprăștie-n cazna rea a
Gheenei a lui Patrick trifoi.
 
Chiar și așa, în tot ce e,
Căci sens... el nu-i nicăierea,
Platoșa în cuvinte mi-e.

Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Rarés Girea poezii.online Icoanei căreia mă rog

Data postării: 20 ianuarie

Vizualizări: 24

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Latență

...copil al apei,
în gelatina cupei
prins; acalefei
tentacul, înclefăștat;
pe fund, transluci’ cuști dorm plat.
Mai mult...

Amintirile se duc...

Amintirile se duc încet,
O violență abrutizantă
Mă ține în prezent.
Atât de neatent,
Într-o lume aparent galantă:
Cum n-aș putea fi un întristat portret?
 
Cum n-aș putea fi un întristat portret
Într-o lume aparent galantă?
Atât de neatent...
Mă ține în prezent
O violență abrutizantă.
Amintirile se duc încet...
Mai mult...

Lichele indispensabile

Nu mã plâng de supãrare,

Cã nu are niciun rost;

Fiindcã nu-i o zi sub soare 

Sã nu dau peste vreun prost! 

 

Când îşi cascã gura mare

Şi-mi transmite-al sãu venin,

Mult prea blândã mi se pare

Muşcãtura de asin!

 

Parcã-l scoate ciuma-n cale,

Sau eu însumi l-aş chema!

Dar lui i se par normale

Cheful lui, rãbdarea mea...

 

Când îmi merge cel mai bine,

Când mi-e soarele mai drag,

Mã trezesc, din zãri senine,

Peste ceafã, c-un ciomag!

 

Când vrea cerul sã m-asculte

Şi e roş la orizont,

O lichea, din cele multe

Sare-n cale-mi, c-un afront.

 

De n-ar exista prostia

Şi, de n-ar avea copii,

Seacã, nu ar fi pustia,

Viaţa, viaţã n-ar mai fi!

 

Pe neisprãvitul mare,

Cât şi pe cel mititel,

Netratându-i, ca atare,

Veţi pãţi şi voi, la fel!

 

Decât falnica prostie

Sã vã facã vreun hatâr,

Preferaţi, cu bucurie,

Muşcãtura de catâr!

Mai mult...

Plȃnge cerul

E jale sus, acolo-n cer,

Afarǎ plouǎ ne-ncetat

De-atȃta rǎu, de-atȃta chin

Şi ȋngerii s-au mȃniat.

 

Stropi de sȃnge cad din nori

Şi cȃt pǎcat ȋn jur, pe stradǎ,

Cȃnd viața nu-i decȃt pustiu,

Cȃnd ochiul nu mai vrea sǎ vadǎ.

 

S-au mȃniat pȃnǎ și sfinții

De-un dor nebun acum cuprinși

Își leapǎdǎ pe veci povara

Şi se declarǎ azi ȋnvinși.

 

Şi vin din cer, ni se aratǎ,

Nu mai știu unde sǎ mai plece

Cȃnd cerul plȃnge peste noi

Şi-afarǎ-i frig, e tot mai rece.

Mai mult...

O latură uitată

În fiecare zi lucitoare,
cum apare pe cer
ca o fermecare,
visez frumos, visez la soare.
 
Să uit de straturi
ar fi foarte bine,
uite totul cum vine,
într-o singură bucată!
 
Trei momente, ultimul neglijat,
o centime ciuntită,
duplicitate de uscăciune mărită...
Stă, sper, doar azi, iar mâine să plece!
 
Îmi spun: “Nu încerca, e bine”,
dar sub ambalaj mă perisez,
urgisita explodează,
nu mai pot, mă despachetez.
 
Să lupți, să înfrunți roci,
podișuri, văi, câmpii;
sub aceste ștreanguri și furci,
cu munți de vată te joci.
Mai mult...

Poezie pentru clasa 1 :)

Luna de pe cer

Este un adevărat mister

Mai mereu ne însoțeşte

Şi de sus ea ne priveşte

 

Stelele mister aparte

Luminează-n ppnă noapte

Un albastru larg aprins

Ce formează un cuprins

 

Soarele e mîndru tare

Luminează-n ziua mare

Ne-n călzeşte , ne topeşte

Doar ploaia îl opreşte

 

Fulgeru e o putere

Atunci cînd ploua el se cere

Şi un sunet mare BUM

Tunetu e mai nebun!!!

Mai mult...